EUREKA - O iniţiativă europeană în domeniul
tehnologiilor avansate
EUREKA (European network for market-oriented
R&D) este o iniţiativă deschisă, care îşi propune să realizeze
prin proiectele sale, produse, tehnologii şi servicii de nivel european prin
colaborarea întreprinderilor industriale, întreprinderilor mici şi mijlocii,
unităţilor de cercetare-dezvoltare, universităţilor din ţările europene.
EUREKA a fost fondată în 1985 de 17 state
vest-europene la Conferinţa Miniştrilor Cercetării din 6 noiembrie 1985, prin
Declaraţia de la Hanovra. Din 1992 iniţiativa şi-a deschis porţile pentru noi
membri din ţările din Central şi Est Europene. Din 1998 s-a încurajat
participarea la proiectele EUREKA a unor parteneri din întreaga lume, permiţând
astfel industriei europene să "lucreze cu cei mai buni". În prezent
ea include: 34 state membre, 3 state NIP (cu puncte naţionale de contact), 1
ţară asociată. De menţionat că, din fosta U.R.S.S. state membre sunt ţările
baltice şi Rusia, iar Ucraina este stat NIP.
EUREKA este unul din cele mai importante programe
europene de cercetare aplicativă şi functionează dupa principiul "de jos
în sus", utilizând o birocraţie redusă, o structură organizatorică
flexibilă,un circuit informaţional la un nivel de eficienţă acceptabil, o expertiză
largă, beneficiind de concentrarea resurselor, împărţirea costurilor şi
posibilităţi de acces la fonduri publice şi pe mai multe pieţe. Participanţii
decid sinestătător scopul proiectului, care sunt partenerii, cât de mult va
costa proiectul, cât va dura, cine şi cum va conduce proiectul, modul de
împarţire a riscurilor şi rezultatelor.
EUREKA constituie unul din instrumentele de bază cu
care se acţionează pentru urgentarea creării unei comunităţi tehnologice
europene. Prin tematica abordată se urmăreşte creşterea productivităţii şi a
capacităţii de concurenţă a industriilor şi economiilor europene printr-o
strânsă colaborare între industrie, cercetare şi învaţământ.
Prin realizarea proiectelor EUREKA se urmăreşte
creşterea competitivităţii europene şi realizarea de produse şi tehnologii
competitive, pe piaţa mondială, cu cele realizate în cadrul NAFTA (Acordul
Nord-American de Comert Liber) şi ASEAN (Asociatia Statelor din Asia de
Sud-Est).
Un proiect EUREKA porneşte de la o idee: o idee pentru
dezvoltarea unui nou produs, a unei noi tehnologii sau a unui nou serviciu,
care poate revoluţiona piaţa europeană sau mondială şi care aduce îmbunatăţiri
substanţiale produselor, tehnologiilor şi serviciilor existente. Iniţiatorii
proiectelor EUREKA pot fi: firmele industriale, intreprinderile mici si
mijlocii, unităţile de cercetare şi universităţile.
EUREKA nu este un organism de finanţare. Participantii
la proiect au responsabilitatea asigurării finanţării proiectelor. Autorităţile
naţionale ale unei tari membre EUREKA pot sprijini financiar, în condiţii pe
care ele le stabilesc, proiectele EUREKA.
Acces / Reguli de participare
Un proiect EUREKA este implementat de cel puţin 2 parteneri din cel puţin
2 state membre (comparativ cu regulile mai complicate de participare de la
Programele Cadru), în vederea dezvoltării inovative a unui produs, proces sau
serviciu cu aplicabilitate imediată pe piaţă. Partenerii (companii, institute
de cercetare, IMM-uri, universităţi, etc.) trebuie să demonstreze un interes
comun în colaborarea pentru atingerea obiectivelor proiectului, şi să
dovedească o implicare financiară semnificativă. Există următoarele tipuri de proiecte:
·
Proiecte - Programe
"Cluster": proiecte de dimensiuni mari, conduse de industrie, în
domenii de importanţă strategică pentru Europa;
·
Proiecte "Umbrella":
reţea de proiecte într-o anumită zonă tematică;
·
Proiecte individuale
(tradiţionale): un subiect – participanţi fiind întreprinderile mici şi mijlocii.
Proiectele obţin statututul de proiect EUREKA (marcă a
calităţii) numai după evaluarea şi susţinerea lor. Proiectele sunt evaluate:
·
la nivel national, de către
coordonatorii naţionali de proiecte;
·
la nivelul EUREKA, conform
criteriilor de confirmare a calităţii proiectului (Project Assessment
Methodology - PAM).
Organizaţiile din statele ne-membre EUREKA pot
participa la proiecte numai cu acordul conducătorului de proiect şi
coordonatorilor naţionali de proiecte.
Pentru mai multe informatii accesati link: www.eurekanetwork.org