Monday 24 February 2014

A fost dat un nou impuls procesului de integrare a educaţiei şi cercetării în spaţiul european

La Academia de Ştiinţe a Moldovei şi-a ţinut lucrările Forumul moldo-român „Promovarea participării comune la programele europene în domeniul ştiinţei şi educaţiei”, organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Educaţiei a Republicii Moldova, cu Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Academia Română.
În premieră pentru Republica Moldova, dar şi pentru România, Forumul a întrunit directori ai instituţiilor de cercetare din România şi Republica Moldova, rectori ai instituţiilor superioare de învăţământ din ambele ţări, reprezentanţi ai Legislativului, membri ai Guvernului, în total 200 participanţi, evenimentul având drept scop consolidarea capacităților comune de accesare a fondurilor europene din domeniul cercetării-dezvoltării.

Monday 17 February 2014

Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) lansează apelul pentru propuneri de proiecte care vizează comunităţile de cunoaştere şi inovare (CCI) 2014


În data de 14 februarie 2014, Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) a lansat apelul pentru propuneri de proiecte pentru comunitățile de cunoaștere și inovare (CCI) 2014. Domenii prioritare vizate de cererea de propuneri: Inovarea pentru un stil de viață sănătos şi îmbătrânire activă și Materii prime: explorare, extracție, prelucrare, reciclare și substituție durabilă. Pe 14 martie 2014, în Budapesta, va avea loc ziua de informare cu privire la apelul pentru propuneri de proiecte care va fi transmisă online. Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 10 septembrie 2014. Pentru mai multe detalii accesati pagina http://eit.europa.eu/kics/2014-call-for-kics/

Monday 10 February 2014

European Research Council launches calls under Horizon 2020

As a continuation of its activity under FP7, European Research Council published first call for proposals within Horizon 2020.  Since 2007, the ERC selected 4,400 projects for funding from more 64 countries with an overall budget of 4.7 bln euro. Under the new Horizon 2020 programme, the ERC’s budget will be increased up to 13 bln euro for the next seven years, which means more funding opportunities for the best, creative scientists and their research teams to pursue ground-breaking research in any domain. For more information on rules of participation and required documents, we recommend you to visit ERC’s webpage http://erc.europa.eu/ as well as proceed to the Participant Portal on http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/opportunities/h2020/index.html